Redeschiderea Turnului Pompierilor

Redeschiderea Turnului Pompierilor

Turnul Pompierilor, unul dintre cele mai importante obiective turistice, simbol al orașului Satu Mare, își redeschide porțile vineri, 25 aprilie.
VREAU SĂ PARTICIP!
Descriere eveniment

În weekendul deschiderii, 25 - 27 aprilie, între orele 10:00 și 21:00, Turnul poate fi vizitat gratuit de toată lumea, indiferent de vârstă. Mai mult, în 25 aprilie, cu prilejul deschiderii, Centrul Cultural "G.M. Zamfirescu" și Primăria Municipiului Satu Mare, în parteneriat cu The Line, vă așteaptă la distracție în aer liber. Între orele 18:00–23:00, un program muzical electronic asigurat de DJ va încinge atmosfera.
 

Începând cu 29 aprilie, Turnul Pompierilor îi așteaptă pe vizitatori să trăiască  experiența admirării orașului de la înălțime. Va fi deschis zilnic, de marți până duminică între orele 14:00–20:00, excepție fiind ziua de luni și sărbătorile legale. Priveliștea din balconul circular al turnului este uimitoare și oferă vizitatorilor o panoramă fascinantă. Frumusețea văzută de sus atrage nu doar sătmărenii, ci și numeroși turiști care ne vizitează orașul. An de an, Turnul Pompierilor din Satu Mare este vizitat de mii de persoane.
 

Prețul unui bilet de acces pentru adulți este de 10 lei. Prețul biletului pentru elevi, studenți și pensionari este de 5 lei, în baza prezentării unei dovezi că fac parte dintr-una din aceste categorii. Copiii sub 10 ani au acces gratuit, dar trebuie să fie însoțiți de un adult. Pentru cei care doresc să închirieze un binoclu pentru a vedea împrejurimile mai îndeaproape, există și această posibilitate, contravaloarea acestui serviciu fiind de 15 lei. În caz de vreme nefavorabilă, ploi sau vânt puternic, turnul va fi închis vizitatorilor.
 

 
 
×
Știri
La 13 octombrie 1898 s-a născut George Mihail Zamfirescu, dramaturg, prozator, poet, publicist și traducător, un talent robust, un zugrav iscusit de caractere şi moravuri, un om modest, ca orice om valoros, care care a marcat viața culturală sătmăreană și a contribuit la formarea tinerelor generații. Prin opera sa, a lăsat în urmă o moștenire culturală valoroasă, iar numele său continuă să dăinuie în memoria orașului nostru, fiind purtat cu onoare de Centrul Cultural „George Mihail Zamfirescu”.
Vă așteptăm între 15 și 17 octombrie la Weekendul de Carte, să descoperim împreună magia cărților!
Sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18.00, sunteți așteptați cu drag la Teatrul de Nord, la proiecția celui mai recent film al regizorului Nicolae Mărgineanu - ,,Iertarea’’.
În perioada 15–17 octombrie 2026, Casa Meșteșugarilor va găzdui prima ediție a evenimentului ,,Weekend de Carte’’, dedicat cărților, autorilor și întâlnirii dintre cititori și lumea literaturii.
Politica de Cookie