luminatul de sărbători și Târgul de Crăciun din Satu Mare! Haideți și voi să admirați luminițele și să cumpărați produse sătmărene între 1 decembrie și 3 ianuarie! 🎄🎅☃️
TEDxSatu Mare 2023: O nouă super ediție cu personalități de renume! TEDxSatuMare revine pe scena Teatrului de Nord Satu Mare, la data de 1 octombrie 2023, începând cu ora 14.00, aducând în fața publicului 10 invitați de excepție. Aceștia vor fi prezenți pentru a susține discursuri extraordinare pentru ca cei interesați să nu rateze cea mai mare conferință de dezvoltare personală și extindere a principiilor, care inspiră și ne conectează!
Timp de trei zile, artiști recunoscuți pe plan internațional au servit pulsul muzicii pentru cei care au participat la evenimentul desfășurat în parcul din jurul Turnului Pompierilor – cea de-a doua ediție a World Music Festival. Am salutat de rămas bun seria festivalelor din acest an cu un eveniment de trei zile organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”.
Timp de 3 zile, parcul din jurul Turnului Pompierilor se umple din nou cu ritmuri balcanice, mediteraneene și speciale! După succesul primei ediții din 2022, în perioada 8-10 septembrie 2023, Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural "G.M. Zamfirescu" readuce la Satu Mare cei mai cunoscuți artiști world music. Cu ocazia World Music Festival, alături de artiștii autohtoni, vor evolua pe scenă la Satu Mare și muzicieni cunoscuți pe plan internațional, care vor încânta publicul cu melodii în ritmuri ce se îmbină din sinergia diferitelor culturi.
upă debutul cu mare succes al World Music Festival în anul 2022, evenimentul revine și în acest an la Satu Mare în perioada 8-10 septembrie, în organizarea Primăriei Municipiului Satu Mare și Centrului Cultural G.M. Zamfirescu, aducând în fața publicului artiști și muzicieni de talie internațională.
De ce e important să trăim momentul oferind o îmbrățișare, în loc să trăim în lumea virtuală a Like-urilor? În ce măsură ne influențează viața de zi cu zi mediul online și timpul petrecut în lumea virtuală? Ne poate afecta relaționarea cu ceilalți faptul că din ce în ce mai multe activități le facem într-o lume paralelă cu realitatea fizică? Va înlocui inteligența artificială majoritatea activităților noastre obișnuite de zi cu zi? Încotro se îndreaptă economia noastră și cum va evolua societatea?
În organizarea Primăriei Municipiului Satu Mare, al Centrului Cultural G.M. Zamfirescu și al celor de la TIFF (Transilvania International Film Festival), în perioada 4-6 august Caravana TIFF Unlimited va sosi la Satu Mare. De vineri până duminică se vor proiecta 3 filme de scurt metraj și 3 filme de lung metraj, pe marele ecran amplasat pe pasajul pietonal Corneliu Coposu, în zona obișnuită asemeni anilor precedenți. Accesul pentru public este gratuit.
Există unele evenimente în viață, de care atunci când ne aducem aminte și mai târziu, ne dau fiori. Da, în aceste momente realizăm că a fost atât de fantastic! O astfel de experiență și trăire de neegalat ne-a oferit CityRocks - cea mai mare trupă de rock din Europa Centrală, desfășurată la Satu Mare pe 29 iulie, adunând laolaltă circa 200 de muzicieni.
În weekendul ce tocmai a trecut, 7-9 iulie, centrul orașului Satu Mare a fost umplut cu distracție și bună-voie prin Street Music Festival. Timp de 3 zile, festivalul s-a desfășurat în 6 locații, aducând în fața publicului 18 artiști din 9 țări, care au susținut peste 100 de spectacole pentru sătmăreni și cei care au vizitat orașul în această perioadă.